Încă un kosovar la CFR. "Feroviarii" au prezentat oficial un mijlocaș
- Scris de Ziua de Cluj
- 02 Iun 2025, 14:21
- Sport
- Ascultă știrea

Clubul din Gruia a oficializat transferul unui fotbalist în vârstă de 24 de ani.
"CFRiști, faceți cunoștință cu cel de-al doilea transfer al verii! Începând de astăzi, Drilon Islami este noul nostru mijlocaș.
În vârstă de 24 de ani, kosovarul vine în Gruia după două sezoane petrecute la FK Priștina, formație pentru care a purtat banderola de căpitan și alături de care a cucerit Cupa, în urmă cu două săptămâni!
Cu o carieră construită în țara sa natală, având 143 de meciuri jucate, Drilon a mai evoluat și la FC Drita, dar și în tricoul celor de la FC Ferizaj.
Îți urăm bun venit, Drilon, și cât mai multe reușite alături de CFR Cluj!", a transmis clubul din Gruia.
În ultima perioadă, alți 5 jucători kosovari au evoluat pentru clubul din Gruia, Ermal Krasniqi, Rion Zejnullahu, Armend Thaqi, Meriton Korenica și Lindon Emerllahu, ultimii doi fiind încă parte din lotul CFR-ului.