Foto Prima plecare după titlu. Adam Mokoka s-a despărțit de U-BT și a fost prezentat oficial de noua echipă
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:52
- Sport
- Ascultă știrea

Baschetbalistul francez a plecat de la Cluj-Napoca după două sezoane petrecute în tricoul alb-negru.
"Adam Mokoka nu va face parte din lotul echipei noastre în sezonul viitor. Pe această cale, U-Banca Transilvania îi mulțumește pentru contribuția adusă la toate performanțele obținute!
Adam este unul dintre cei mai apreciați jucători străini care au evoluat la Cluj-Napoca în ultimele sezoane. Francezul s-a alăturat lotului nostru în toamna anului 2023, fiind dublu campion al României. Totodată, Adam a cucerit, în 2024, şi Cupa României.
Mokoka a fost un pion de bază şi în ultima stagiune a BKT EuroCup, acolo unde a acumulat medii de 11.9 puncte, 3.3 recuperări şi 2.3 pase decisive. De asemenea, în Liga Națională, internaționalul din Hexagon a totalizat statistici de 10.6 puncte, 3.2 recuperări şi 2.7 assist-uri.
Adam Mokoka a jucat în 110 meciuri la U-Banca Transilvania în toate competițiile, dintre care 70 în Liga Națională, 37 în BKT EuroCup şi 3 în Cupa României, izbutind 1125 puncte", a anunțat campioana României.
Adam Mokoka, prezentat oficial de JL Bourg
Fostul jucător de la U-BT a fost transferat de formația franceză, cu care campioana României s-a duelat de la multe ori în EuroCup, ultima dată chiar în sezonul recent încheiat, când cele două echipe și-au împărțit victoriile.
"Având în vedere valul de plecări pe care l-am anticipat, am ales să asigurăm transferul lui Adam relativ devreme, lucru pe care l-am reușit acum câteva săptămâni. Prin acest transfer, continuăm să ne reafirmăm atractivitatea, deoarece mai multe cluburi europene importante îl urmăreau pe Adam, dar el a ales să se alăture echipei JL Bourg", a declarat Francois Lamy, oficial al echipei franceze.