Kaufland va crește venitul minim pentru lucrătorii comerciali din magazine la 2.800 lei brut pe lună, sumă ce include tichetele de masă și cadou oferite de Crăciun și de Paște.
Conduci o companie interesată de motivarea salariaţilor şi retenţia lor pentru o perioadă lungă de timp? Atunci trebuie să ştii că prezenţa beneficiilor extra salariale joacă un rol important în motivarea şi recompensarea angajaţilor.
Potrivit proiectului Legii salarizării, făcut public, luni, de PSD, tichetele de masă vor dispărea, urmând să fie înlocuite.
Angajatorii care le acordă salariaţilor şi tichete de masă pot mări valoarea acestor bonuri până la maximum 15 lei (faţă de 9,5 lei) pentru ziua lucrătoare, potrivit Legii nr. 218/2016, care intră în vigoare de la 1 decembrie.
Jysk este al treilea mare lanţ comercial cu magazine la Cluj care măreşte cuantumul pachetului de beneficii pentru angajaţi, după Lidl şi Kaufland.
Legea care permite majorarea tichetului de masă până la 15 lei, faţă de 9 lei cât este în prezent, a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, angajatorul putând să aleagă dacă va păstra valoarea actuală a tichetului sau îl va majora.
Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a aprobat marţi o propunere legislativă privind acordarea de tichete pentru copiii care doresc să urmeze programul “Şcoală după şcoală”.
Nemulţumiţi că Guvernul României a rămas rece la solicitările şi doleanţele exprimate de funcţionarii din administraţia publică, sindicaliştii se pregătesc să declanşeze o grevă generală.
Sunt aşteptate doar normele de aplicare ale legii care reglementează procesul pentru ca sumele aferente tichetelor de masă să fie plasate pe carduri preplătite.
Recomandări: