Populaţia stabilă a României este de 19.043.767 de persoane, fiind vorba despre cei care au reşedinţa obişnuită în România, a anunţat astăzi preşedintele INS, Vergil Voineagu, după ce rezultatele preliminare ale recensământului au fost validate, urmând să fie prezentate Guvernului în prima şedinţă.
Sportivii din delegaţia României au câştigat şapte medalii (trei de aur, două de argint şi două de bronz) la Campionatele Mondiale de canotaj pentru juniori, care s-au încheiat duminică, la Plovdiv (Bulgaria).
Philip Gordon afirmă că partea americană se aşteaptă ca liderii români să sprijine ceea ce ar fi privit ca un rezultat legitim, referindu-se la referendum, şi că SUA doresc parteneriatul cu România, care ar fi însă greu de aplicat dacă ar exista semne de întrebare privind procesele democratice.
Tabloul medaliilor de la Jocurile Olimpice de la Londra, după 12 zile de competiţie, România ocupând locul 22, cu nouă medalii - două de aur, cinci de argint şi două de bronz.
Echipa naţională de polo a României a pierdut, astăzi, la JO de la Londra, meciul cu liderul grupei B, Serbia, scor 4-12 (0-3, 1-3, 0-4, 3-2), tricolorii încheind pe locul cinci şi ratând astfel calificarea în sferturile de finală.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat lotul pentru meciul cu Uruguay.
Comisia Europeană salută "măsurile semnificative" adoptate de România în ultimul an pentru "ameliorarea şi modernizarea" sistemului judiciar, subliniind că trebuie înregistrate noi "progrese" în combaterea corupţiei, potrivit raportului ce urmează să fie publicat miercuri.
Operaţiuni comune ale FBI şi autorităţilor române de combatere a criminalităţii cibernetice, similare celei din luna iulie, care a dus la arestarea a peste 100 de persoane, vor mai avea loc, a declarat, miercuri, la Bucureşti, Robert Mueller, directorul FBI.
Recomandări: