Dan Petrescu (56 de ani), antrenorul de la CFR Cluj, a avut deja o întâlnire față în față cu Nelu Varga, patronul echipei ardelene, în care a discutat despre viitorul lui pe banca echipei ardelene.
CFR Cluj a obținut doar o remiză în deplasare contra Unirii Slobozia, iar Dan Petrescu și-a ieșit din minți la câteva acțiuni ale arbitrului central, fiind eliminat pe final de meci după 2 galbene.
După o singură înfrângere în primele 15 etape, "Şepcile Roşii" au pierdut ultimele 3 meciuri jucate, insuccese care i-au coborât de pe prima poziție a clasamentului. Ce spune un fost antrenor de la "U" Cluj despre elevii lui Sabău.
Cu două săptămâni înainte de duelul seniorilor, cele două rivale din oraș s-au înfruntat la nivel de tineret.
Alex Chipciu a analizat reușitele echipei clujene, care conduce clasamentul de aproximativ trei luni.
Louis Munteanu, atacantul de milioane al ardelenilor, a marcat golul egalizator al celor de la CFR, în prelungirile primei reprize pe „Arcul de Triumf” în partida cu Dinamo Bucureşti de vineri seara.
În ciuda parcursului excelent din Superligă, președintele clubului clujean, Radu Constantea îndeamnă la calm și răbdare.
"Studenții" conduc autoritar clasamentul Superligii, iar mai tinerii lor colegi le urmează exemplul în categoriile lor de vârstă.
Universitatea Cluj este lider în clasamentul Superligii de câteva etape, iar „studenții” au început să se obișnuiască pe această poziție.