Conducerea din Gruia nu a trecut încă peste eșecul din Derby: "A fost un rezultat norocos pentru cei de la U Cluj"

Conducerea din Gruia nu a trecut încă peste eșecul din Derby: "A fost un rezultat norocos pentru cei de la U Cluj"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, și-a exprimat din nou regretul în legătură cu înfrângerea suferită în fața rivalei din oraș.

Victorioși în fața celor de la CS U Craiova, atât în Cupa României, cât și în Superligă, "feroviarii" sunt încă cu gândul la înfrângerea din Derby-ul Clujului. Chiar dacă ar fi trebuit să sărbătorească succesul contra oltenilor, Cristi Balaj a revenit la duelul cu Universitatea și consideră victoria "studenților" una norocoasă.

"Suntem mulțumiți de victorie și că am luat toate punctele. Am făcut un meci bun. Campionatul se joacă. Este foarte greu pentru noi, pentru că vom juca și în Cupa României, și de la București trebuie să ne întoarcem la Cluj.

Regretăm faptul că nu am câștigat cu U Cluj. Din păcate a fost un meci în care nu am înscris, chiar dacă am avut unul dintre cele mai bune meciuri din acest campionat. A fost un rezultat norocos pentru cei de la U Cluj.

Nu ne-a ajutat că am dominat. Mai bine jucam urât și câștigam. Discutăm mereu cu patronul și în această săptămână ar trebui să revină în țară", a spus Balaj la Digisport.

Comenteaza