În medie prețurile pentru cazările de litoralul românesc par că au stagnat comparativ cu sezonul estival de anul trecut.
A nins miercuri dimineață în stațiunea montană Rânca, unde s-a depus un strat de zăpadă de câțiva centimetri.
Drumarii intervin, joi, cu utilaje de deszăpezire, pe DN 67C Transalpina, unde ninge și s-a depus strat de zăpadă.
Salvatorii montani au intervenit pentru a recupera trupul unui bărbat decedat în apropiere de Zărnești.
Meteorologii au emis luni dimineaţă două avertizări de vreme rea.
Salvatorii au avut parte de o zi agitată, duminică, pe crestele montane din întreaga țară. Peste 30 de persoane au fost salvate de salvamontiști.
Un schior în vârstă de 44 de ani, care a intrat în stop cardio-respirator la pârtia Sorica din staţiunea Azuga, a fost resuscitat, joi, la faţa locului, fiind preluat apoi de un elicopter SMURD.
Salvamontiștii au avut o zi grea miercuri, 24 ianuarie, zi în care au primit 83 apeluri prin care li se solicita intervenția de urgență.
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 22 ianuarie - 4 februarie.
Salvatorii au avut parte de zi agitată sâmbătă pe crestele montane din întreaga țară.
Recomandări: