Alertă în fotbalul românesc după înmulțirea cazurilor de COVID-19 din campionat. "Cred că e momentul să acționăm foarte ferm. LPF și FRF trebuie să dispună urgent anchete care să corecteze aceste comportamente, să sancționeze aceeastă situație și să remedieze, dacă vor să încheie competiția”, a declarat Ministrul Sportului, Ionuţ Stroe.
LPF a amânat meciurile echipelor Universitatea Craiova, CFR Cluj şi Dinamo Bucureşti, programate săptămâna aceasta, după testele pozitive la coronavirus înregistrate la aceste cluburi.
Cele 10 cazuri de coronavirus de la CFR Cluj și cazul descoperit la CS U Craiova ar putea forța LPF să înghețe atât play-off-ul, cât și play-out-ul.
Secretarul general al LPF a oferit noi infromații despre situația jucătorilor și staff-ului clubului din Gruia.
Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste, a anunțat decizia oficială în legătură cu următorul meci al campioanei.
LPF a publicat primul 11 al celor mai buni jucători din runda cu numărul șapte din play-off și cea nu numărul nouă din play-out.
LPF a anunțat cel mai bun 11 al rundei, iar doi fotbaliști ai campioanei și-au făcut loc printre remarcați, în urma evoluției din derby-ul cu FCSB.
LPF a anunțat programul primei etape post-pandemie, când se va disputa derby-ul dintre primele două clasate din Liga 1.
Deși contractul dintre formația clujeană și goalkeeper a fost semnat în luna februarie, oficialii campioanei au înregistrat doar acum înțelegerea la Liga Profesionistă.
Recomandări: