Serviciile publice din Bruxelles şi din restul Belgiei sunt perturbate miercuri de greva la nivel naţional declanşată de sindicate pe fondul creşterii facturilor la energie.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei că miercuri, 9 noiembrie, este programată o grevă generală.
Angajatii companiei SUPERCOM, cea desemnata de Consiliul Judetean Cluj sa ridice deseurile din judet, au intrat in greva in aceasta dimineata.
Sindicatul Tarom anunță că începând de marți, 23 august, nu va decola niciun avion al companiei timp de trei ore, zilnic.
Angajații din Prefectura Cluj au intrat, joi, în grevă de avertisment timp de o oră, în semn de solidaritate cu protestul inițiat de Sindicatul „Egalitatea”, reprezentând prefecturi din 33 de judeţe.
Emil Boc a vorbit luni seara, la Jurnalul de Seară de la Digi24, despre greva de la STB şi despre cum ar fi acţionat el în cazul în care avea pe masă o decizie judecătorească ce declara greva ilegală.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că este adeptul salarizării motivante în domeniul educaţiei şi că cel mai mic salariu este de 2.597 de lei net la care se pot adăuga unele sporuri.
Salariaţii din învăţământ, membri de sindicat, vor intra în grevă de avertisment miercuri, 19 ianuarie 2022, potrivit unui comunicat al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţiei Sindicatelor din E
Angajații din educație sunt nemulțumiți de nivelul salariilor și spun că majorarea pe care ar urma să o primească este de aproximativ 65 de lei, fapt considerat umilitor.
Recomandări: