Concurența în judeţul Cluj pentru BT Arena și „Horia Demian” vine de la Turda. Noua sală polivalentă Turda Arena va avea peste 3.320 de locuri și va putea găzdui competiții sportive internaționale, dar și concerte sau alte evenimente culturale.
Curtea de Apel Cluj se ia cu "pârâtul Guvernul României" la trântă şi decide anularea prevederilor Guvernului conform cărora, participanţii la evenimente trebuie să prezinte dovada vaccinării sau a testului COVID negativ.
Guvernul a aprobat modificarea Anexei 3 a hotărârii privind starea de alertă, pentru a permite, începând cu data de 1 iunie, relaxarea în mai multe domenii de activitate, conform măsurilor adoptate prin Hotărârea nr. 26 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).
Sportivii profesionişti îşi pot relua cantonamentele după 15 mai, când se încheie starea de urgenţă, dar competiţiile sportive nu vor începe în această primă fază de relaxare.
Președintele Klaus Iohannis a declarat că relaxarea de după 15 mai nu va însemna o revenire la ”viața normală” de dinainte de pandemie.
Guvernul italian îi va autoriza pe sportivii de nivel înalt să îşi reia antrenamentele în luna mai - pe 4 mai în cazul sporurilor individuale şi pe 18 mai pentru disciplinele colective -, a anunţat duminică premierul Giuseppe Conte, citat de AFP.
Peste 7.500 de participanți s-au înscris la Maratonul Internațional Cluj-Napoca.
Conferinţa este organizată de European State Lotteries and Toto Association, o asociaţie care reuneşte loteriile de stat sau care operează în numele statului din Europa.