Polițiștii clujeni efectuează cercetări pentru identificarea unui biciclist care ar fi accidentat o femeie, în Florești, și ar fi părăsit locul producerii incidentului.
Chiriile au început să crească semnificativ în majoritatea orașelor din România, iar Bucureștiul a egalat Clujul la prețuri.
O mașină a luat foc, joi dimineață, pe Autostrada A3, pe sensul Turda-Gilău.
Inspectorii de muncă ai ITM Cluj au acordat, în primele șase luni ale anului, peste o sută de amenzi pentru munca nedeclarată.
Alegerile prezidențiale de la finalul anului ar putea răsturna toate calculele partidelor. PSD merge pe mâna Vioricăi Dăncilă și ar putea să nu intre în turul 2, unde s-ar confrunta Klaus Iohannis și Dan Barna.
Poliţiştii au depistat, cu ocazia unei acţiuni derulată, timp de 3 ore, pe străzile din Cluj-Napoca, un număr de 30 de şoferi care conduceau cu viteze peste limita legală.
Un zbor al companiei aeriene Blue Air, care a plecat de la Cluj-Napoca spre Constanţa, a fost întors pe aeroportul din Cluj. În acest moment, pasagerii au fost debarcaţi şi se află în aeroport.
Miliardarul român, care este şi preşedintele Federaţiei Române de Tenis, vrea să facă la Cluj, dar şi în alte câteva oraşe din ţară, centre regionale de tenis care să ajute la descoperirea de noi talente care să calce pe urmele Simonei Halep.
Printre cele mai accesate curse interne de către turiștii străini sunt cele de la Brașov spre Sibiu și Cluj-Napoca, rezervările făcându-se și cu două săptămâni înainte.