O cercetare realizată de prof. dr. Sergiu Pașca și echipa sa de la Universitatea din Stanford din SUA, apare pe prima pagină în ultima ediție a revistei Nature.
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare pentru luare de mită, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, de Tribunalul Cluj.
Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca marchează realizarea a 2.500 de transplanturi renale, un moment deosebit în istoria institutului medical.
Cei mai buni elevi care studiază discipline coregrafice în învățământul preuniversitar din România, au participat la Cluj-Napoca, în perioada 22 -25 aprilie, la Olimpiada Națională de Coregrafie.
În prezent antrenor al Politehnicii Iași, fostul fundaș din Gruia și-a exprimat încă o dată dragostea față de țara noastră.
Coordonatorul centrului Imogen, medicul Tunde Kovacs, a postat pe Facebook un mesaj alarmist în care anunță unele modificări ce privesc clinica Imogen din Cluj-Napoca.
În ultima săptămână, în România au fost confirmate 767 de cazuri noi de rujeolă, iar numărul deceselor a urcat la 14.
CNAIR a emis ordinul pentru începerea contractului Precon pe lotul Chiribiș – Biharia de pe Autostrada Transilvania, de-abia din mai 2025, la peste un an de la semnare. Există un proces pe rol cu constructorul al cărui contract a fost reziliat.
După plecarea lui Adi Mutu de la CFR Cluj au urmat informaţii contradictorii de la conducerea clubului din Gruia cu privire la sosirea lui Dan Petrescu pe banca tehnică.
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate la alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
Recomandări: