Unul dintre fotbaliștii ignorați de clubul din Gruia în ultimii ani ar putea face pasul spre unul dintre cele mai importante campionate din lume.
Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a fost transferat de formația la care era împrumutat din august 2020.
Fundașul în vârstă de 23 de ani evoluează pentru Ponferradina, formație aflată în lupta pentru promovare în prima ligă spaniolă.
Fundașul împrumutat de campioni în liga secundă spaniolă nu își dorește să se întoarcă în lotul formației din Gruia.
Formația din Gruia pregătește deja strategia pentru sezonul viitor, iar fostul internațional de tinere face parte din planurile “feroviarilor”.
Proaspăt revenit de la Campionatul European U21, Alexandru Pașcanu nu își dorește să revină în Gruia la finalul actualului sezon.
Fundașul împrumutat de campioni la formația din play-out și-ar dori să rămână sub comanda lui Mihai Teja și în sezonul următor.
Internaționalul de tineret a decis să părăsească Leicester City în vară și să debuteze la seniori în tricoul formației din Gruia.
Deși CFR Cluj a remizat pe teren propriu cu Viitorul, scor 0-0, unul dintre jucătorii “feroviari” se află printre remarcații runde cu numărul 25.
Recomandări: