Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, prof. univ. dr. Gheorghe Duca, a primit, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Babeş-Bolyai".
Un număr de 48 de activităţi dedicate Centenarului Marii Uniri vor fi finanţate de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj. Suma totală este de 300.000 de lei, bani nerambursabili.
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai organizează cea de-a doua ediție a conferinței „Tehnologie și Inovare în Guvernare”.
Filmul unei studente a Universității Babeș-Bolyai a fost acceptat la categoria Short Film Corner a Festivalului de Film de la Cannes 2018.
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) a primit invitaţia de a se alătura reţelei globale a universităţilor care sprijină dezvoltarea durabilă şi de a ajuta astfel la implementarea unor principii promovate de Organizaţia Naţiunilor Unite.
Asociaţia clujeană GRAUR a cerut îndepărtatea persoanelor dovedite că au plagiat din structurile de decizie ale Ministerului Educaţiei. Pe listă figurează şi prorectorul UBB, Ioan Bolovan, care susţine că nu sunt vinovat de plagiat și autoplagiat, conform deciziei Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai.