Rectorul UBB vorbeşte la Stockholm despre cum s-a înfăptuit România

Rectorul UBB vorbeşte la Stockholm despre cum s-a înfăptuit România

Academicianului Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române şi rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, va susţine  la Stockholm o conferinţă cu titlul "The Making of Romania (1859-1918)" (Cum s-a înfăptuit Romania între 1859-1918).

Prelegerea acad. Ioan-Aurel Pop dezbate etapele esenţiale ale procesului unirii românilor într-un stat naţional în anul 1918. Unitatea politică naţională a fost după 1848 obiectivul fundamental al românilor, care formau încă din secolele XVII-XVIII o naţiune modernă, dorinţa masivă de unire a acestora fiind conjugată cu acţiunile pe plan internaţional de obţinere a sprijinului marilor puteri.

Evenimentul va avea loc la 2 mai, la sediul ICR Stockholm şi se înscrie în demersurile ICR Stockholm şi ale Ambasadei României la Stockholm de marcare a Centenarului Marii Uniri

Ioan-Aurel Pop (n.1955) a fost ales, la 5 aprilie 2018, preşedinte al Academiei Române, de către Adunarea Generală a acestui înalt for. Istoricul Ioan-Aurel Pop, rector al Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (din 2012), a desfăşurat o intensă activitate didactică şi de cercetare, fiind autorul a numeroase cărţi, tratate şi manuale universitare, studii, articole, recenzii, cronici, prefeţe etc. Pentru activitatea sa de cercetător, în principal a istoriei medievale româneşti, i-au fost decernate mai multe premii, diplome, medalii, ordine. În 2010, i-a fost acordat Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler din partea Preşedintelui Românei, iar în 2015 a primit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler.

Comenteaza