A lăsat Londra pentru Cluj și a devenit șef de promoție la UBB. Darius, tânărul cercetător care colaborează cu specialiști de la Cambridge
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:47
- Educaţie
- Ascultă știrea
Născut și crescut la Londra, Darius Daniel Rus a ales să își continue studiile universitare la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Darius Daniel Rus a crescut într-o familie de români stabilită în Marea Britanie, însă parcursul său academic l-a adus în România. În 2021, a ales să studieze la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, o decizie motivată inițial de considerente financiare, care s-a transformat într-o experiență academică ce i-a deschis drumul către cercetarea științifică.
Una dintre primele provocări întâmpinate după venirea în România a fost limba. Deși vorbea româna în familie, engleza era limba în care se exprima și gândea cel mai natural. Pentru admiterea la facultate, a fost nevoit să susțină un examen de competență lingvistică, pregătindu-se inclusiv cu ajutorul aplicației Duolingo.
„Am avut the best of both worlds”, spune Darius.
De la performanță academică la cercetare științifică
Pasiunea pentru știință a început să se contureze încă din liceu, în cadrul sistemului educațional britanic, care încurajează interdisciplinaritatea, aplicarea cunoștințelor și curiozitatea. Un rol important l-a avut o profesoară de chimie, care l-a încurajat să participe la o olimpiadă națională.
La UBB, interesul său pentru cercetare a fost remarcat de dr. Vlad Toma, care l-a invitat să se implice în activități de laborator și proiecte interdisciplinare. Sub îndrumarea acestuia, Darius a făcut primii pași în cercetarea științifică.
După o primă încercare nereușită, tânărul a obținut o bursă specială de cercetare științifică oferită de universitate. Activitatea desfășurată în cadrul proiectului a avut rezultate care au fost valorificate inclusiv prin publicarea unui articol științific.
În paralel cu formarea academică, Darius și-a concentrat interesul asupra unor teme de cercetare cu potențial impact asupra sănătății umane, precum cancerul, diabetul și mecanismele biologice complexe.
Printre realizările sale se numără dezvoltarea unei metode de determinare cantitativă a glucozei din probe biologice, pornind de la reacții chimice descrise în literatura științifică mai veche. Rezultatele cercetării au fost, de asemenea, publicate.
Pentru tânărul cercetător, motivația vine atât din dorința de a contribui la dezvoltarea cunoașterii, cât și din posibilitatea ca descoperirile științifice să aibă, în timp, efecte concrete asupra vieții oamenilor.
„Există și dorința de a fi la frontiera cunoașterii”, explică acesta.
Doctorat și colaborare cu Universitatea Cambridge
În prezent, Darius Daniel Rus este doctorand la Școala Doctorală de Biologie Integrativă a UBB, unde lucrează în cadrul unui proiect care reunește biologia, biochimia și științele medicale.
Proiectul include și o colaborare cu Universitatea Cambridge, prin Departamentul de Clinical Neurosciences, oferindu-i posibilitatea de a participa la activități de cercetare într-un context academic internațional.
În ceea ce privește viitorul profesional, tânărul consideră că Marea Britanie oferă mai multe oportunități pentru dezvoltarea unei cariere în cercetare. Cu toate acestea, experiența acumulată la Cluj-Napoca îl face să privească și spre România, țara în care și-a construit o parte importantă a pregătirii academice.
Darius spune că simte o responsabilitate față de mediul universitar care a contribuit la formarea sa și își dorește ca activitatea sa să aibă un impact care să depășească rezultatele publicate în reviste științifice.
Dincolo de performanțele academice și de proiectele de cercetare, Darius Daniel Rus își dorește să îi încurajeze și pe alți tineri să își descopere pasiunile și să le urmeze cu perseverență.
„Mi-ar plăcea să rămână această imagine despre mine: un om curios, pasionat, care și-a iubit munca și a reușit să aprindă aceeași flacără și în alte persoane”, mărturisește acesta.











