Pe lângă cei trei baschetbaliști, doi membrii ai staff-ului formației clujene vor participa la acțiunile naționalei.
Selecționata condusă de Mirel Rădoi este reprezentativa care a suferit cea mai mare scădere, 10 locuri, în ierarhia publicată de forul mondial.
România este a doua țară din Europa la mortalitatea COVID-19. În ultima raportare, de marți, 20 octombrie, a Centrului European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor, România are o rată a deceselor, în ultimele 14 zile, de 4,5 la 100.000 de locuitori.
Şeful DSU, Raed Arafat, a explicat într-o intervenţie la Digi24, care a fost situația critică din Italia, ce decizii s-au luat și cât de aproape suntem şi noi de acea situație.
10 milioane de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate în doar 32 de zile. Bilanţul global al cazurilor de coronavirus a trecut deja pragul de 40 de milioane.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, este la al cincilea mandat în oraşul de pe Someş, iar între 2002 şi 2012 a fost şi premierul României, într-o perioadă dificilă în care criza a afectat toate ţările lumii.
Şaptesprezece ţări, între care şi România, din totalul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum şi Marea Britanie, sunt marcate cu roşu pe noua hartă europeană de risc epidemic pentru COVID-19 publicată joi de Centrul european pentru prevenirea şi controlul bolilor (ECDC), informează AFP.
Selecționata condusă de Mirel Rădoi a cedat pe teren propriu, scor 1-0, în fața austriecilor, în partida din Grupa 1 a Ligii B din Liga Națiunilor.
”Tricolorii” se întorc pe teren propriu și vor înfrunta liderul grupei din Liga Națiunilor, pe care l-au învins în urmă cu o lună, scor 3-2.