News alert 76 de reacții adverse, depistate în utimele 24 de ore. Câți români au fost vaccinați până acum

76 de reacții adverse, depistate în utimele 24 de ore. Câți români au fost vaccinați până acum
| Foto: Stirile Pro Tv

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotrivit Covid-19 (CNCAV) a anunţat că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate peste 27.000 de persoane. 

Potrivit CNCAV, în ultimele 24 de ore au fost administrate doze de vaccin Pfizer BioNTech la un număr de 27.548 persoane, din care 12.248 persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 15.300 cu două doze.

De la începutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie 2020, au fost administrate 748.732 de doze la un număr de 610.383 persoane. 472.034 dintre acestea au primit prima doză de vaccin, iar 138.349 persoane au fost vaccinate cu două doze.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 76 reacţii comune şi minore, din care 13 reacţii de tip local şi 63 reacţii generale. De la începutul campaniei, au fost înregistrate 1.956 reacţii comune şi minore, din care 474 reacţii de tip local cu durere la locul injectării şi 1.482 reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie). Zece reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Comenteaza