Jucătorul în vârstă de 28 de ani îl urmează pe Daniel Pancu în Giulești.
După ce antrenorul formației din Gruia a ajuns în Giulești, clujenii ar putea rămâne și fără una dintre țintele din mercato.
Antrenorul a fost prezentat oficial de noua sa echipă, Rapid, și speră să aducă în capitală doi oameni din staff-ul fostei sale formații.
Imediat după anunțul plecării sale de la CFR Cluj, clubul din capitală a confirmat sosirea antrenorului.
Victor Angelescu, președintele clubului din capitală, a confirmat că antrenorul e aproape de a ajunge în Giulești.
Antrenorul care și-a anunțat plecarea de la CFR Cluj a vorbit despre viitoarea sa echipă.
Președintele clubului din capitală, Victor Angelescu, a dezvăluit că tehnicianul CFR-ului e prima opțiune pentru postul de antrenor din sezonul viitor.
După victoria cu 1-0 în fața Rapidului, antrenorul ardelenilor a recunoscut că urmează o perioadă uriașă pentru echipa sa, care se luptă atât pentru Cupa României, cât și pentru campionat.
Formația antrenată de Cristiano Bergodi s-a impus în fața trupei din capitală, scor 1-0, în runda cu numărul opt din play-off.
Antrenorul Universității Cluj a prefațat întâlnirea cu fosta sa echipă, dar și partidele care urmează pentru "studenți".