Două sondaje de opinie din ultima perioadă arată că se preconizează o bătălie dură pentru formarea viitoarei majorităţi parlamentare şi a Guvernului după alegerile din 11 decembrie.
Uniunea Salvaţi România se situează pe primul loc în intenţia de vot a clujenilor, potrivit sondajului iniţiat de Ziua de Cluj, urmată îndeaproape de Partidul Naţional Liberal. Alături de Mişcarea Populară, acestea sunt partidele care se bat la Cluj pe voturile "dreptei".
Politicienii au 29 de zile să ne convingă că merită votul nostru. Urmăriţi în direct o analiză a felului în care se prezintă partidele în faţa alegătorilor la debutul campaniei electoarale.
Cele două mari partide care îşi dispută supremaţia în judeţul Cluj, PNL şi PSD, intră în campania electorală cu o autosuficienţă care ar putea să le coste.
Ediţia de joi a emisiunii "1 la 1", moderată de Ionel Lespuc, a avut ca temă principală campania electorală care începe mâine. Subiectul a fost analizat de jurnaliştii Mihai Moga şi Valentin Mălăescu.
Senatorul PNL candidează pentru încă un mandat în Parlament şi spune că cel mai important este ca românii să îţi recapete încrederea în politicieni.
Peste 1.600 de persoane au votat până acum în sondajul online iniţiat de ZIUA de CLUJ.
Traficul pe cele două artere este infernal dimineața și după masa, în intervalul în care oamenii merg sau vin de la serviciu.
Lupta pentru cele 10 fotolii de deputat şi patru de senator, pe care Clujul le are rezervate în viitorul Parlament, va fi extrem de dură. Vă prezentăm listele principalelor partide care se bat pentru votul clujenilor.