Liberalii din Alba și Bihor îl critică pe Ludovic Orban pentru celebra sa plângere penală

Liberalii din Alba și Bihor îl critică pe Ludovic Orban pentru celebra sa plângere penală

Liderul PNL Alba, Mircea Hava, a declarat, joi, că plângerea penală făcută de Ludovic Orban la adresa premierului Viorica Dăncilă nu trebuia făcută, adoptând aceeaşi poziţie cu Ilie Bolojan.

Întrebat despre plângerea penală făcută de Ludovic Orban la adresa premierului Viorica Dăncilă, Mircea Hava spus, joi, într-o conferinţă de presă, că are aceeaşi poziţie cu cea a secretarului general al PNL, Ilie Bolojan.

”Da, asta e şi poziţia mea (ca şi poziţia lui Ilie Bolojan – n.r.). Şi, mai ales, că nu trebuia făcută. Ca persoană fizică poţi să faci orice. Nu am citit-o (plângerea - n.r.). Având în vedere că e plângerea unei persoane fizice, eu aşa o consider, nu am nicio calitate, nu mă interesează, eu nu am curiozităţi de genul ăsta”, a spus Mircea Hava, precizând că este o ”chestiune deja fumată”.

Întrebat care este poziţia personal faţă de plângerea penală, Hava a spus că nu are ”niciun comentariu, nici de bine, nici de rău”.

”Este o chestiune privată, făcută de domnul Orban, nici măcar de preşedintele partidului, că are şi această calitate, are şi alte calităţi, este inginer, este căsătorit. Eu ştiu că toată chestiunea asta a inflamat şi acum (...) Nu am niciun comentariu, nici de bine, nici de rău. Şi vă spun cinstit, nici nu m-a pasionat. Pe mine mă pasionează alte lucruri, care îmi consumă timpul. Am o pasiune teribilă vizavi de Centenar”, a mai spus Mircea Hava.

De asemenea, Mircea Hava a mai spus că în Biroul Executiv al PNL nu trebuia să se ceară susţinerea demersului lui Orban, privind plângerea penală.

”Domnul Orban a făcut-o, era ok. Faptul că s-a propus susţinerea partidului deja a amestecat totul şi deja am început să discutăm, ştiţi prea bine (...) Nu e ok ce s-a întâmplat. În mod normal, se putea discuta în Birou şi este foarte bine că se discută, dar nu ceri, domnule, susţinerea partidului. Asta nu trebuia făcută. Asta e părerea mea. Cred că mâine vine Ludovic aici şi o să-i spun. I-am mai spus multe lucruri. Eu nu am nicio problemă cu nimeni. Şi nu cred că cineva mă poate acuza că am o problemă cu Ludovic Orban”, a mai spus Hava.

Liderul PNL Alba, care e prim vice-preşedinte al partidului, a precizat că nu a participat la şedinţa Biroului Executiv al PNL în care s-a decis susţinerea demersului făcut de Ludovic Orban.

Comenteaza