Deputatul Raluca Turcan a cerut, miercuri dimineaţă, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, revocarea lui Liviu Dragnea de la conducerea acestui for legislativ şi revocarea lui Florin Iordache din funcţia de vicepreşedinte.
Scânteia s-a aprins după ce președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe (PNL), a anunțat că instituția vrea să preia sarcina realizării Spitalului Regional de Urgență.
Daniel Buda face apel la colegii "cu demnitate, bun simț și responsabilitate" din Partidul Social Democrat să se alăture demersului opoziției de a dispunde o moțiune de cenzură împortiva guvernului Dăncilă. Politicianul a afirmat că parlam
Deputatul USR de Cluj, Adrian Dohotaru, a anunţat că inițiativa legislativă privind parteneriatul civil a fost depusă, miercuri, la Parlament.
Senatorul PNL Florin Cîţu a afirmat, sâmbătă, că PSD va introduce, de anul viitor, măsuri de austeritate şi nu va mai aplica Legea salarizării unitare. Liberalul prezintă în acest sens un document trimis CE prin care coaliţia de guvernare promite îngheţarea salariilor în sectorul bugetar în 2019.
Fostul premier va candida la alegerile europarlamentare, pe primul loc de pe liste, însă partidul Pro România nu și-a desemnat încă reprezentantul de la prezidențiale.
Şeful Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Iaşi, că l-a văzut pe Călin Popescu Tăriceanu cum “a plagiat grosolan un proiect depus în urmă cu opt luni de PNL”. Orban a adăugat că Guver
Preşedintele PNL Cluj, Daniel Buda, şi-a depus candidatura în competiţia internă pentru un nou mandat de membru al Parlamentului European.
Deputatul PNL Gigel Ştirbu a anunţat că va propune, în şedinţa Biroului Executiv al PNL, iniţierea unui proiect pentru schimbarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
Recomandări: