După ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis reducerea supendării pe care fostul lider mondial a primit-o, Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj Simonei Halep.
În anul 1976, la Montreal, o tânără gimnastă din România a intrat în istorie cu o performanţă extraordinară. Numele ei era Nadia Comăneci şi avea doar 14 ani.
Gimnasta de 10 a României, Nadia Comăneci apare alături de celebrul actor și bodybuilder într-o filmare făcută într-un parc cu aparate de fitness.
Nadia Comăneci, supranumită și „Zeiţa de la Montreal", multiplă campioană olimpică, mondială şi europeană care a scris istorie în gimnastica mondială reuşind primul 10 perfect, împlineşte, sâmbătă, 61 de ani.
Fosta gimnastă a postat un mesaj emoționant pe Twitter: "Dumnezeu să o odihnească în pace!
Sunt multe românce care au făcut istorie şi care ne-au schimbat viaţa în bine prin descoperirile şi invenţiile lor, prin politică, scriitură sau militând pentru drepturile omului. Iată o listă cu 25 de nume importante.
Nadia Comăneci a postat pe reţelele de socializare mai multe fotografii în care apare alături de vedete din lumea filmului american.
Nadia Comăneci (56 de ani), câştigătoarea a 9 medalii la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976 şi Moscova 1980, primeşte din partea României o pensie pe care unii ar putea-o considera foarte mare.
Doar 14 străzi din Cluj-Napoca, dintr-un total de peste 1.200, poartă numele unei femei. Un ONG a pornit o campanie prin care doreşte să schimbe această situaţie.
Jurnalistul Realitatea TV a făcut un apel la reconciliere, "în numele Olimpismului pe care îl iubea" cunoscutul comentator sportiv, care a decedat miercuri la Spitalul Elias din Bucureşti, unde fusese internat cu câteva zile mai devrem
Recomandări: