Centralul în vârstă de 35 de ani a ajuns la un număr important de meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc.
Tehnicianul italian în vârstă de 65 de ani revine pentru al treilea mandat în Gruia.
Formația din Gruia nu se va putea baza pe unul dintre oamenii importanți din apărare în perioada următoare.
Comisia Centrală a Arbitrilor a publicat numele celui care va conduce meciul din runda cu numărul 7 a sezonului regulat.
Universitatea Cluj a fost învinsă pe teren propriu în finalul partidei, în urma unei reușite semnate de fostul "student" Alex Pop.
Vicecampioana revine la lupta din campionat după eșecul suferit la mijlocul săptămânii pe terenul celor de la Hacken.
Formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a pierdut la întoarcerea pe Cluj Arena, scor 0-1.
Victor Pițurcă susține că Nelu Varga nu ar fi trebuit să accepte demisia tehnicianului după umilință suferită în meciul cu Hacken, scor 7-2.
Născut din părinți români, fundașul stânga în vârstă de 20 de ani s-a alăturat "studenților" după o perioadă de probă.