Remiză în amicalul dintre Universitatea Cluj și Zimbru Chișinău
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 13:52
- Sport
- Ascultă știrea
Echipa antrenată de Cristiano Bergodi a încheiat la egalitate duelul cu formația clasată pe locul al doilea în primul eșalon din Republica Moldova.
"Studenții" au profitat de pauza internațională și au disputat un joc de pregătire în compania celor de la Zimbru Chișinău. Partida s-a jucat în Parcul "Iuliu Hațieganu" și s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.
Pentru Universitatea Cluj au marcat Issouf Macalou (minutul 50) și Quadri Taiwo (minutul 60), într-un meci în care Cristiano Bergodi a avut șansa de a vedea la treabă mai mulți tineri fotbaliști.
Echipa de start:
Coșa - Simion, Cristea, Toșca, Silva, Ayomide, Codrea, Bota, Macalou, Gheorghiță, Taiwo. Au mai evoluat: Iuhos, Sunday*, Cisse, Van der Werff, Bic, Moraru, Orban.
*jucător aflat în probe











