Te simţi obosit după o iarnă lungă şi grea? Atunci ai nevoie de o cură de vitaminizare cu verdeţuri de primăvară, care au şi rolul de a detoxifia în mod natural organismul.
Iată de ce.
Ce-ai zice dacă în locul lungilor diete restrictive ai ţine un regim „part-time", care te ajută să scapi de 3 kg în două săptămâni?
Deşi Michelle Obama a fost foarte deschisă în privinţa dietei familiei sale la Casa Albă, încurajând oamenii să mănânce sănătos, Melania Trump se dovedeşte a fi mult mai discretă.
O problemă a omului modern este consumul alimentelor, în special în a doua parte a zilei, mai ales înainte de culcare.
Dieta militară este un regim rapid, care promite pierderea de kilograme într-un timp record – până la 4 kg într-o săptămână.
În timpul unei zile fără prea multă mişcare, o femeie poate arde cam 40 g grăsimi – deci, doar o parte din cât consumă. În mod obişnuit, mesele noastre conţin în jur de 70 g grăsimi pe zi (chiar şi 120 g în weekend). Asta înseamnă că, zilnic, dobândim mai multe grăsimi decât putem pierde. Din păcate, surplusul rămâne şi se depune pe fese, coapse şi şolduri.
Care dintre ele este mai importantă pentru a slăbi?
Este posibil să slăbești chiar și înainte de a merge la culcare? Sigur că da. Metabolismul funcționează în permanență, dar trebuie să apelezi la anumite strategii pentru a-l menține mereu activ. Nu uita că sfârșitul zilei este o perioadă importantă atunci când vine vorba de a slăbi, așadar este bine să iei în calcul recomandările pe care le vei citi în continuare.