ISU Cluj a amendat Universitatea Babeș-Bolyai în urma sesizărilor venite din partea studenților, constatând că spațiile CREIC și TEAM, folosite pentru cursurile FMI, nu erau autorizate din punct de vedere al securității la incendiu.
Președintele Nicușor Dan a semnat miercuri decretul prin care l-a desemnat pe premierul Ilie Bolojan să preia interimatul la Ministerul Educației și Cercetării.
Premierul Ilie Bolojan a afirmat că un nou ministru al Educației, în urma demisiei lui Daniel David, urmează să fie propus până la sfârșitul lunii ianuarie.
Premierul a declarat că va veni cu o propunere pentru portofoliul Educației în luna ianuarie, după ce conducerea PNL va analiza variantele pentru această funcție.
După demisia ministrului Daniel David, bilanțul public pe care acesta îl face mandatului său ocolește complet una dintre cele mai mari schimbări produse în sistemul de educație în 2025: reducerea masivă a numărului de posturi ocupate, transmite edupedu.ro.
Ministrul Educației, Daniel David, și-a dat demisia.
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că ia în considerare posibilitatea de a părăsi funcția în 2026.
Studenții l-au așteptat, luni seara, pe Daniel David, în fața Auditorium Maximum al UBB, însă au avut surpriza să afle că ministrul Educației nu a mai venit la concertul de colinzi la care era programat să participe.
Ministrul Educației Daniel David a anunțat că a găsit finanțare din fonduri europene pentru bursele studențești și că așteaptă aprobarea sumelor de la Comisia Europeană.
Prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, se acordă tuturor cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar pentru a-și achiziționa resurse și echipamente necesare activității lor.