Noul raport OCDE. Daniel David: În zona învățământului liceal suntem în Epoca de piatră, nici măcar Evul Mediu

Noul raport OCDE. Daniel David: În zona învățământului liceal suntem în Epoca de piatră, nici măcar Evul Mediu
| Foto: captura video

România se află în Epoca de piatră, "nici măcar" în Evul Mediu în zona de învățământ liceal, a susținut, marți, ministrul Educației, Daniel David, la lansarea raportului OCDE "Educație și competențe în România - evaluarea OCDE a politicilor naționale în domeniul Educației".

'În zona învățământului liceal suntem în Epoca de piatră, nici măcar Evul Mediu. Adevărul este că acolo lucrurile trebuie schimbate și trebuie schimbate repede. Avem nevoie de noi discipline, avem nevoie de noi conținuturi, avem nevoie de noi metode de predare, avem nevoie de noi manuale', a transmis ministrul, potrivit Agerpres.

El a afirmat că în procesul educațional ar trebui să se transfere competențe.

'Unii insistăm foarte mult pe cunoștințe declarative, uitând celelalte două componente, alții mergem pe skills uitând componenta teoretică din spate și de ce e important să știi acele abilități și atunci ne mirăm că nu reușim să fim performanți în testările internaționale TIMSS sau PISA, care testează nu bucăți din competențe, testează competențe fie legate de conținut ca timp sau fie aplicarea lor la viața de zi cu zi ca PISA, de exemplu', a explicat David.

Potrivit acestuia, OCDE insistă pe ideea de curriculum bazat pe competențe.

'Uitându-mă pe raportul OCDE am văzut că se insistă pe metodele de predare, pe metodele de predare moderne. Sunt curios cum vedeți problema manualelor, mai ales alternanța între varianta mai clasică completată cu variantă online, cu manuale care să aibă sarcini pe care să le poți accesa online, cu sarcini și probe de tip gaming. Cred că manualele reprezintă o verigă foarte importantă într-un proces educațional eficient', a subliniat ministrul Educației și Cercetării.

El a adăugat că raportul OCDE susține că este în regulă că se realizează evaluări standardizate în clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, și a VIII-a, însă cele din clasele a II-a, a IV-a, a VI-a ar trebui să nu mai fie atât de 'complicate', ci ar trebui să fie ghidate mai mult pentru feedback-ul pentru copii pentru a avea o educație personalizată.

'În ceea ce privește evaluarea în clasa a VIII-a, OCDE-ul spune lucrurile foarte clar. Și alte rapoarte au spus înainte. Și eu am spus în raportul pe care l-am prezentat văzând feedback-uri din diverse analize. În momentul acesta, evaluarea noastră din clasa a VIII-a nu servește scopul educațional într-un sistem în care învățământul este obligatoriu până în clasa a XII-a, în sensul că este prea restrictivă, se focalizează pe două discipline - Matematică și Limba română, când noi în gimnaziu încercăm să evaluăm mai multe componente. Și, de asemenea, că este punctuală și grevează traiectoria de viață și traiectoria educațională a unui copil și OCDE-ul încearcă să facă unele sugestii, spunând că poate ar fi bine să luăm în calcul și notele din clasele a VII-a și a VIII-a, să nu fie doar această evaluare punctuală', a indicat ministrul.

Daniel David a reiterat că în sistemul educațional nu există standarde 'riguroase' în ceea ce privește acordarea notelor.

'Nu avem încă niște standarde foarte riguroase pentru modul în care dăm note. Astfel încât o notă de opt în Cluj-Napoca poate să fie diferită de o notă de 8 în Satu Mare sau într-un oraș mai mic și atunci este foarte important întâi să ne asigurăm că standardele de notare grevează mintea profesorilor oriunde s-ar afla în școlile din România și, când vom ști că acest lucru se întâmplă, și nu-i cazul acum, da, atunci, trebuie să ne extindem spre acest portofoliu', a susținut ministrul Educației și Cercetării.

El a menționat că OCDE a considerat modul de susținere a Bacalaureatului 'relativ acceptabil'.

'Am văzut că Bacalaureatul propus în lege l-ați considerat relativ acceptabil în ideea că este legat de specializări de profiluri și de specializări așa cum le vedem noi la nivelul liceului, ceea ce cred că reflectă bine și înțelegerea multora din sistem. Și eu cred că Bacalaureatul așa cum este gândit acum în lege este în regulă, fiindcă dacă tu vrei să faci aceste profiluri specializări la nivel de liceu este clar că și la nivel de Bacalaureat trebuie să se vadă aceste specializări și aceste diferențe', a mai explicat David.

Comenteaza