SCJU Cluj, tot mai solicitat! Activitatea a crescut cu 40%, dar numărul medicilor, cu numai 5%. Gherman: „Avem nevoie de personal”

SCJU Cluj, tot mai solicitat! Activitatea a crescut cu 40%, dar numărul medicilor, cu numai 5%. Gherman: „Avem nevoie de personal”

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca se confruntă cu un deficit de personal, în condițiile în care volumul activității medicale a crescut considerabil în ultimii ani, iar spitalul funcționează pe baza aceleiași organigrame.

Potrivit managerului, Spitalul Județean funcționează în continuare pe baza aceleiași organigrame aprobate cu mulți ani în urmă, deși între timp necesarul de personal și volumul activității au crescut.

„Avem nevoie de personal. Eu zic că România, ca țară, are nevoie de personal și ar trebui să se îngrijească și să conștientizeze că aceste scheme de personal trebuie îmbunătățite și lărgite. Noi lucrăm la ora actuală pe un stat de funcţii care e acelaşi stat de funcţii aprobat... nu vă spun când”, a afirmat prof. dr. Claudia Gherman, luni seară, la Medika TV.

Aceasta a explicat că, în perioada 2022-2025, activitatea spitalului a crescut cu 40% în anumite sectoare, însă numărul medicilor a putut fi majorat cu numai 5%, iar cel al asistenților medicali cu 3%. Prin urmare, încărcătura de muncă pentru medici a crescut cu 20%. Managerul a explicat că, în prezent, spitalul are un normativ de personal de 1.555 de posturi, față de 1.204, cât era prevăzut în normativul inițial, astfel că este nevoie de o actualizare a schemelor de personal. Gherman a spus că, deocamdată, toate liniile de gardă sunt acoperite, pentru toate specialitățile, însă menținerea acestei situații presupune un efort permanent.

„Din fericire, noi putem să acoperim toate liniile de gardă în absolut toate specialitățile, dar să știți că este un efort permanent și o grijă permanentă pentru că ne putem trezi... Vom acoperi cu mai mare dificultate aceste poziții. Activitatea spitalului este 24 de ore din 24, deci avem nevoie de personal”, a declarat managerul.

Spitalul Județean, cu 33 de clădiri, mizează pe digitalizare

Un alt aspect important pentru o funcționare mai bună a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca este digitalizarea, pe care Claudia Gherman o consideră indispensabilă, cu atât mai mult cu cât spitalul are o structură pavilionară.

„Digitalizarea, într-adevăr, este o abordare, zic eu, obligatorie pentru orice instituție la ora actuală. Practic, nu mai putem funcționa fără această fluidizare a proceselor care sunt în derulare, cu atât mai mult spitalul nostru, care este un spital cu o structură particulară. Este un spital pavilionar, are 33 de corpuri de clădire, astfel încât, într-adevăr, aveam tentaţia să credem că activitatea medicală se desfăşoară fragmentar. Nu este aşa. Vorbim despre o activitate integrată între toate structurile şi toate specialităţile şi aici digitalizarea, într-adevăr, îşi aduce un aport deosebit”, a afirmat Claudia Gherman.

Procesul de digitalizare a fost gândit în primul rând în beneficiul pacienților. Printre obiectivele urmărite se numără posibilitatea programărilor online, informarea familiei prin SMS cu privire la starea pacientului și locul în care este internat, precum și accesul la un dosar electronic care să cuprindă informațiile medicale din internările anterioare.

Digitalizarea ar urma să simplifice și activitatea personalului medical, care să poată accesa mai ușor rezultatele investigațiilor imagistice, precum RMN sau CT.

„Suntem la jumătatea drumului” spre digitalizarea completă

Deși au fost făcuți pași importanți, managerul spune că spitalul mai are de parcurs un drum până la digitalizarea completă.

„Din fericire, suntem la jumătatea drumului. Suntem încă departe de această totală digitalizare în care într-adevăr să vorbim de dosarul electronic”, a explicat Claudia Gherman, potrivit news.ro.

Aceasta a vorbit inclusiv despre posibilitatea renunțării, în viitor, la biletele de trimitere în format fizic, care ar urma să fie înlocuite de documente electronice: „Încă depindem de un bilet de trimitere şi să ştiţi că este foarte aproape momentul în care probabil în viitor se va reuşi să se renunţe la acestea. Şi eu voi fi prima care va milita pentru acest lucru”.

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .