Ministrul Educației, apel către profesori și părinți: „Școala este în primul rând a copiilor. Luni îi așteptăm pe elevi în clase”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 18:00
- Educaţie
- Ascultă știrea

Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj public înainte de redeschiderea școlilor, pe fondul tensiunilor generate de protestele sindicale și de măsurile fiscal-bugetare.
„Dragi copii, profesori, părinți și oameni ai educației, școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții. Cadrele didactice și personalul auxiliar/administrativ îi vor primi în școli și în clase”, a afirmat ministrul.
Daniel David a amintit că noul an școlar a început sub deviza „Per Aspera Ad Astra”, tocmai pentru a transmite ideea că dificultățile actuale pot fi transformate în oportunități pentru reforme reale, amânate prea des până acum.
Totodată, ministrul a recunoscut nemulțumirile cadrelor didactice și a arătat că a respectat protestele sindicale, însă a făcut apel ca acestea să nu blocheze sistemul de educație.
„Cred că trebuie folosite pentru a construi măsuri și reforme care să ne dezvolte și să ne aducă tuturor un sistem de educație de calitate și bunăstare”, a declarat el.
În încheiere, Daniel David a lansat invitația ca toți actorii din sistemul educațional – profesori, părinți, elevi și autorități – să colaboreze: „Să ne revedem cu toții la școală, iar în paralel să facem echipă pentru a construi pe dificultățile din prezent viitorul pe care îl dorim.”