În Municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, EASTMAN IMPEX SRL a finalizat proiectul „METALUL SE JOACĂ”, cod SMIS 308064, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, sub coordonarea ADR Nord-Vest.
Clubul Universitatea Cluj anunță o colaborare surpriză începând cu acest sezon.
Consiliul Concurenței a declanșat o amplă investigație pe piața serviciilor de pază din România, efectuând inspecții inopinate la sediile a patru companii suspectate de practici anticoncurențiale.
Cel puțin șase vieți au fost salvate după ce familiile a doi pacienți aflați în moarte cerebrală au spus „da” donării de organe, la Spitalul Județean din Bistrița.
Un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat și conducere fără permis a fost depistat de polițiștii clujeni și încarcerat.
Cluj-Napoca își consolidează poziția de pol universitar al României, după ce Universitatea „Babeș-Bolyai” își menține primul loc în Metarankingul Național. În top 10 intră și UMF Cluj, precum și UTCN.
Un retailer anunță că a retras de la vânzare un produs posibil contaminat cu Listeria monocytogenes și îi roagă pe cei care l-au achiziționat să nu îl consume, ci să îl aducă înapoi în magazine.
Lista finală a posturilor pentru concursul național de Titularizare 2025 a fost publicată, luni seara, de Ministerul Educației.
În 18 mai 2026 se dă startul reînscrierilor și înscrierilor copiilor în creșe și grădinițe, pentru anul școlar viitor.