Circa 70 de persoane au fost evacuate în urma unui incendiu care a izbucnit miercuri seară la parterul unui imobil de pe strada Berăriei din Cluj-Napoca.
În viitorul apropiat, în circuitul turistic al Salinei din Turda ar putea intra și Mina Iosif.
Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj va găzdui joi, între orele 15:00 şi 17:00, o dezbatere iniţiată de europarlamentarul Cătălin Ivan şi de organizaţia RoAction legată de interzicerea acțiunilor la purtător pe teritoriul României.
O cooperativă agricolă din judeţul Cluj livrează zilnic 30.000 de litri pe lapte şi trimite lunar 200 de bovine spre abatorizare şi 75-100 de viţei la export.
Inspirat de politicile europene, edilul Emil Boc a prezentat o nouă soluţie prin care speră să elimine traficul "nenecesar" din centrul oraşului.
Clujenii au răspuns în număr mare apelului lansat de UBB în cadrul campaniei de donare de sânge „Donăm împreună, UBB dă startul!”, organizate de Direcția Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
Caravana de informare "Alege oaia" va ajunge la Cluj-Napoca, unde, timp de două zile, doritorii vor putea să guste gratuit diverse preparate tradiţionale din carne de oaie.
Un proiect interactiv inedit desfășurat de artiștii de la Teatrul de Păpuși Puck demarează în această săptămână la Cluj, cu proiecții și reinterpretări ale unor povești iubite de cei mici.
Traficul din Cluj-Napoca este pe "roşu". O ştie toată lumea, ba mai mult, o recunoaşte şi edilul Emil Boc.