CNAIR a demarat trei licitaţii pentru a cumpăra servicii de întreţinere a drumurilor şi prevenire a efectelor inundaţiilor, pe patru ani, pentru drumurile administrate de trei DRDP-uri, valoarea cumulată a contractelor fiind de 197,2 milioane lei, fără TVA.
Prima etapă din Campionatul Naţional de Off Road 2018 va avea loc în perioada 29 martie - 1 aprilie în localitatea Gilău, din judeţul Cluj, iar la start şi-au anunţat prezenţa aproape 50 de echipaje, informează Federaţia Română de Automobilism Sportiv
Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Gabriel Trifu, i-a convocat pentru întâlnirea cu Maroc pe cei mai valoroşi jucători români ai momentului.
Poliţiştii locali s-au sesizat, după ce în presa locală au apărut fotografii cu doi cai legaţi la o căruţă, care circulau, printre maşini, pe Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca.
Primăria Cluj-Napoca s-a remarcat, în ultimii ani, pentru premierele anti-birocratice din instituţie: s-a început cu achitarea taxelor şi impozitelor de acasă, în sistem on-line, a urmat eliberarea documentelor de urbanism în format electronic şi apoi comunicarea prin e-mail a peste 30 de acte fiscale. În 15 aprilie urmează lansarea primului funcţionar public virtual din România, numit ”Antonia” , şi care va fi înlocuit în viitor de o hologramă.
Senatorul USR de Cluj, Mihai Goţiu, a scris pe Facebook că 'România se confruntă, la nivel simbolic, două modele de dezvoltare socială, economică și politică: ”Modelul Cluj” și ”Modelul Teleorman”'.
Preşedintele interimar al PMP Cluj Cristian Lungu a declarat că Rareş Rusu nu mai era membru al partidului în momentul plecării şi că şi cei câţiva lideri de filiale orăşeneşti şi municipale care au plecat nu mai de
Și în acest an, Iulius Mall Cluj îi invită pe cei mici într-o aventură în Labirintul Iepurașului, din Candyland. Curiozitatea și istețimea lor le va fi răsplătită cu surprize dulci și multă distracție. În plus, cumpărăturile din această perioadă sunt răsplătite cu premii pentru un Paște à la Cluj.
Filarmonica Transilvania prezintă, joi, un concert vocal-simfonic dirijat de Vladimir Lungu, cu prezența deosebită a sopranei Tatiana Lisnic, dar și a artiștilor Iulia Merca, Ion Timofti și Dan Popescu. Programul cuprinde lucrări de Mascagni și pe Rossini.