"U" Jolidon a schimbat antrenorul

Antrenorul echipei de handbal feminin "U" Jolidon Cluj, Horaţiu Paşca, a renunţat la funcţia de antrenor principal, după ce a terminat pe locul patru şi a reuşit calificarea în Cupa Cupelor.

În locul său, conducerea clubului l-a instalat în funcţia de antrenor principal pe secundul din sezonul trecut, Ioan Ani Senocico, care va conduce echipa în campionatul următor.

“A fost cea mai frumoasă perioadă din cariera mea de antrenor de până acum. Decizia de a pleca a fost una extrem de dificilă de luat, însă, există un moment când realizezi că nu se mai poate, deși ți-ai mai fi dorit și trebuie să o iei de la capăt în altă parte. Le mulțumesc din suflet suporterilor pentru tot sprijinul și încrederea acordate. Îmi doresc și sunt sigur că echipa își va rezolva problemele astfel încât să poată continua să performeze pentru că are un lot format din sportive extraordinare care merită acest lucru”, a transmis tehnicianul Pașca.

Directorul sportiv al Universităţii Jolidon, Cosmin Sălajan, a vorbit despre schimbarea antrenorului: “Dorim să-i mulțumim lui Horatiu pentru tot ceea ce a făcut pentru echipă în acest an, un an foarte greu pentru toată lumea și pe care l-am terminat cu fruntea sus. Am ințeles motivele care l-au îndemnat să ia această decizie, suntem alături de el și sunt sigur că vom mai colabora pe viitor.

Activitatea echipei va continua sub conducerea lui Ioan Ani Senocico, de asemenea, un antrenor tânăr, de viitor, care a învățat și a progresat mult în ultimii ani, atât la fete cât și la băieți. Despre echipă, pot să vă spun că în acest moment avem un lot de 13 jucătoare, care va fi completat zilele următoare cu noi jucătoare, în funcție de răspunsurile pe care le vom primi de la sponsori. Ne dorim să menținem același lot de jucătoare și să completăm posturile deficitare”, a spus Sălajan.

Comenteaza