”U” Cluj își continuă drumul spre Liga a III-a. ”Șepcile roșii” joacă cu Unirea Florești
- Scris de Robert Popa
- 31 Mar 2017, 14:45
- Sport
- Ascultă știrea

Înaintea acestui joc, "studenții" ocupă locul 1 din serie, cu 49 puncte. Elevii lui Marius Popescu au 16 victorii și o remiză. Unirea Florești se află pe 13, cu doar 15 puncte. Viitoarea adversară a Universității Cluj a câștigat doar 4 meciuri în actuala ediție de campionat, suferind în schimb 12 eșecuri, iar alte 3 meciuri terminându-se la egalitate.
La meciul de sâmbătă, "U" va fi considerată echipa oaspete, după ce formația din Florești a decis să mute întâlnirea pe "Dan Anca".
"Scopul nostru e să câștigăm fiecare meci și la final să promovăm. Victoria ne oferă liniște și o perspectivă pozitivă pentru ceea ce urmează. Ne respectăm orice adversar, aștept atitudine din partea băieților și dinamică din partea suporterilor. Toată lumea e aptă, mai puțin Păcurar, care încă e în recuperare. Vom mai aștepta vreo 10 zile și apoi vedem cum va fi", a declarat antrenorul "Șepcilor roșii", Marius Popescu, pentru ZIUA de CLUJ.
În ultima rundă, "alb-negrii" s-au impus clar în fața Someșului Gilău, scor 11-0, iar Unirea Florești a cedat la limită în deplasarea cu Vulturul Mintiu Gherlii, scor 0-1.
Partida dintre "U" Cluj și Unirea Florești se joacă sâmbătă, de la ora 15:00, la Baza Sportivă "Dan Anca" din cartierul Gheorgheni. În tur, "studenții" au câștigat cu 9-1.