„Studenţii" pleacă în cantonament la Poiana Braşov. Szekely, bun de joc pentru „Şepcile roşii"

„Studenţii
Jucătorii Universităţii vor petrece 10 zile la Poiana Braşov, începând de vineri. „Studenţii" joacă luni, de la ora 19:00, pe terenul celor de la FC Braşov, iar apoi vor rămâne în staţiunea montană pentru un stagiu de pregătire centralizat care se va încheia pe 25 martie, campionatul fiind întrerupt pentru două săptămâni, din cauza meciurilor echipei naţionale.

Din lotul pentru partida cu „stegarii" nu va lipsi Ianos Szekely, jucător care-şi va face revenirea la „U" în meciul de la poalele Tâmpei. „Am rezolvat transferul lui Szekely, actele sunt înregistrate, totul este în regulă. Rămâne acum la latitudinea antrenorului dacă va apela la serviciile sale. Sperăm să-i legitimăm în aceste zile şi pe Tony şi Iacob", a spus Horia Ţiril, cel care ocupă încă funcţia de administrator judiciar al clubului până la o decizie definitivă a Tribunalului Comercial Cluj. „Studenţii" vor ajunge vineri la Poiana Braşov, acolo unde vor pregăti partida cu echipa lui Adrian Szabo şi vor rămâne cantonaţi în staţiunea montană până pe 25 martie. Antrenorul Ioan Viorel Ganea declara într-un interviu acordat pentru ZIUA de CLUJ, că va încerca profite de întreruperea campionatului pentru a pune la punct mai multe aspecte din jocul echipei, dar şi pentru a lucra la pregătirea fizică a „studenţilor". „Vreau să facem un cantonament imediat după meciul de la Braşov. Putem profita de întreruperea campionatului pentru a ne pune la punct din toate punctele de vedere", a spus Ganea.

Liga I va lua o pauză de două săptămâni, imediat după etapa a 23-a, programată în acest week-end. România va juca două partide extrem de importante pentru calificarea la Campionatul Mondial din Brazilia, urmând să întâlnească Ungaria şi Olanda, ambele dispute fiind programate în deplasare.

 

Comenteaza