Grindeanu: “Consultările PSD pentru guvernare merg înainte”. Ce spune despre schimbarea premierului

Grindeanu: “Consultările PSD pentru guvernare merg înainte”. Ce spune despre schimbarea premierului
| Foto: https://www.facebook.com/grindeanusorin

Consultarea internă a PSD privind participarea la guvernare continuă conform planului și nu implică nicio schimbare, a declarat Sorin Grindeanu, președintele partidului.

În privința unei posibile schimbări a premierului Ilie Bolojan, liderul PSD a precizat că acest subiect nu a fost discutat în cadrul coaliției astăzi.

Întrebat cum comentează afirmația președintelui României că această coaliție este „condamnată să guverneze împreună”, Grindeanu a răspuns: ”Nu ştiu, mi-e greu să fac predicţii de acest tip. Nu aşa se pune problema. Eu ce am anunţat în urmă cu câteva săptămâni, aşa cum bine ştiţi, că noi avem anumite propuneri de la care nu abdicăm, că nu facem înţelegeri în afara coaliţiei, pentru că era foarte simplu să facem înţelegeri, aşa cum ştiţi, în Parlament, ieri, de exemplu, cu grupul AUR. Nu le-am făcut, ne-am păstrat punctul de vedere şi, într-un final, înţelepciunea celorlalţi din coaliţie pare că a revenit”, a explicat liderul PSD, potrivit news.ro. 

Referitor la schimbarea lui Ilie Bolojan, Grindeanu a răspuns simplu: ”Astăzi, în coaliţie, nu s-a vorbit”.

Consultarea internă din partid, anunțată la începutul lunii decembrie, este în continuare planificată și nu a fost anulată, a precizat Sorin Grindeanu. 

”Vorbim de o consultare pe care o să facem în interiorul PSD-ului, după aprobarea bugetului. Nu e niciun fel de schimbare”, a explicat Grindeanu.

Președintele PSD a mai adăugat: ”Noi vom face ceea ce am anunţat la începutul lunii decembrie. Noi facem o evaluare, nu pe buget, noi facem evaluarea participării la guvernare. Şi asta am anunţat la începutul lunii decembrie. Această evaluare cuprinde şi modul în care a fost construit bugetul, evident. Cuprinde toată această perioadă. Cuprinde şi începe evaluarea, în primul rând, cu noi, cu ministrii PSD şi după aceea cu întreaga activitate parlamentară”.

Comenteaza