"Piţi" nu vrea "naţionala" pe Cluj Arena. Îi aduce ghinion.
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Noi 2012, 11:14
- Sport
- Ascultă știrea

Victor Pițurcă, selecționerul naționalei României, s-a declarat dezamăgit de numărul mic de fani (aproximativ 6.000) care au asistat la partida amicală pe care tricolorii au câștigat-o cu scorul de 2-1 în fața Belgiei aseară. Pițurcă susține că va accepta ca prima reprezentativă să joace în viitor și în provincie, dar printre orașele pe care le ia în calcul nu se află Cluj-Napoca, în ciuda stadionului modern construit în urbea de pe Someș.
"Vrem să jucăm și în provincie. Din păcate, în afară de București, doar la Cluj și la Ploiești sunt stadioane moderne. La Cluj este puțin probabil să mergem. Cu mine, naționalei nu-i merge bine acolo. În plus, la Cluj am avut și o atmosferă ostilă", a declarat antrenorul tricolorilor, pentru evz.ro.
Ultima partidă pe care România a disputat-o la Cluj, cu Victor Pițurcă pe banca tehnică, a fost cea cu Lituania, din septembrie 2008 (pierdută, scor 0-3 de tricolori). Meciul, contând pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2010, a avut loc pe arena „Dr. Constantin Rădulescu", iar spectatorii, supărați în urma eșecului usturător, i-au huiduit pe tricolori și i-au cerut demisia lui Pițurcă.