Învaţă de la cei mai buni. Şeful Centrului de Copii şi Juniori al „U” Cluj este cursant la Ajax Amsterdam

Învaţă de la cei mai buni. Şeful Centrului de Copii şi Juniori al „U” Cluj  este cursant la Ajax Amsterdam
Marius Popescu, managerul Centrului de Copii şi Juniori al Universităţii şi fost antrenor al primei echipe, a participat timp de cinci zile la o serie de cursuri susţinute de tehnicienii de la Ajax Amsterdam. Clubul din capitala Olandei este recunoscut ca având printre cele mai bune şcoli de fotbal din lume.

Popescu a ajuns la Amsterdam şi datorită prieteniei dintre George Ogăraru (foto stânga), acum antrenor secund la echipa a II-a a „lăncierilor", şi preşedintele lui „U", Vlad Munteanu. „Papi" a povestit pentru site-ul oficial al „studenţilor" modul în care olandezii se preocupă de fiecare aspect al educaţiei juniorilor, dincolo de pregătirea sportivă. „Un factor destul de important este pregătirea psihologică de specialitate. Tot un rol important în procesul de instruire îl au preparatorii fizici şi nutriţioniştii. Referitor la cultivarea spiritului Academiei Ajax, lucrurile stau în felul următor: după terminarea orelor, copilul este preluat de microbuzul academiei, ia masa, apoi îşi face temele şi participă obligatoriu la orele de engleză. După aceea are loc antrenamentul propriu-zis, iar un microbuz al academiei îl conduce acasă. Şi noi, la „U" Cluj, considerăm că educaţia şcolară a copiilor este extrem de importantă", a spus Popescu.

Ca un fapt interesant, în urmă cu exact un deceniu, Vlad Munteanu, actualul preşedinte al lui „U", atunci în vârstă de 21 de ani, a ajuns în curtea lui Ajax Amsterdam, alături de Ovidiu Petre, şi a fost la un pas să semneze cu „lăncierii". Cei doi români au fost testaţi într-o partidă de pregătire, impresionându-i pe antrenori, dar n-au mai ajuns să parafeze contractul din cauza neînţelegerilor financiare dintre conducerea olandezilor şi oficialii lui Dinamo, respectiv FC Naţional, cluburile de care aparţineau.

 

Etichete
Comenteaza