Halep, la un pas de abandon în meciul cu Varvara Gracheva

Halep, la un pas de abandon în meciul cu Varvara Gracheva
| Foto: Transylvania Open - Facebook

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală de la Transylvania Open, datorită succesului cu Varvara Gracheva, scor 6-4, 6-2, însă a fost la un pas de abandon din cauza unor probleme medicale. 

Simona Halep, principala favorită de la Cluj-Napoca, a acuzat dureri în zona lombară, din cauza cărora a cerut și intervenția fizioterapeutului, dar peste care a reușit să treacă și să se impună.

După meciul cu Varvara Gracheva, în cadrul unui interviu acordat Digi Sport, Simona Halep a recunoscut că durerile au fost mari în zona lombară și chiar s-a gândit să abandoneze. Aceasta a explicat că durerile au apărut după o mișcare făcută în timpul unei lovituri, în urma căreia spatele i s-a ”blocat”.

”Consider că am făcut un joc bun în primul set până s-a întâmplat mișcarea aceea ciudată și m-am blocat la spate. După aceea, am vrut doar să lovesc mingea, să termin punctele repede. Și m-a ajutat și ea. A greșit câteva mingi și s-a legat cumva ca să câștig meciul.

Dacă mă durea și mai tare și chiar nu mai putea să mă mișc m-aș fi oprit. Durerile acestea le-am mai avut. Sunt blocaje la coloana lombară și pur și simplu îți taie respirația și nu prea poți să faci anumite mișcări. Am făcut tot ce am putut, atât cât mi-a permis durerea și am reușit să câștig. Dar da, m-am gândit la un moment dat să mă opresc ca să nu agravez. Am făcut tratament, dar mai am acum o repriză de tratament. Sper până mâine să fiu bine. Poate nu total, că este prea din scurt, dar sper să fiu aptă să joc.

Mi-am promis de foarte mult timp să nu mai cedez, să nu mai renunț și asta încerc să fac de fiecare dată când intru pe teren. Cum am mai spus, nu mă interesează rezultatul absolut deloc, vreau doar să am câteva meciuri. Iar eu am luptat astăzi pentru că sunt acasă și îmi place să joc aici”, a declarat Simona Halep, citată de organizatorii turneului pe pagina oficială de Facebook. 

Simona Halep va juca vineri meciul din sferturile de finală de la Transylvania Open 2021, unde o va întâlni pe Jaqueline Cristian. Partida a fost programată de organizatori, în jurul orei 18:00.

 

Comenteaza