Fotbal în mocirlă. "U" a remizat în deplasare cu Chiajna şi rămâne pe loc retrogradabil

Fotbal în mocirlă.
Universitatea Cluj a condus-o pe Chiajna după reuşita lui Valentin Lemnaru, dar a fost egalată în repriza secundă.

„Studenţii" aveau nevoie de victorie ca de aer la Chiajna, dar s-au jucat cu ocaziile de gol şi au fost egalaţi în repriza a doua. Lemnaru a fost din nou cel mai important om din formaţia lui Teja şi a reuşit să înscrie al nouălea gol stagional.

Terenul de la Chiajna te duce cu gândul la meciurile care se jucau în Divizia A, în anii 90. Pe o suprafaţă de joc ce seamnănă mai degrabă cu un maidan îmbibat cu apă, "U" a deschis nesperat scorul cu Chiajna, după o perioadă de dominare a gazdelor. Karim Boutadjine i-a pasat în centru lui Lemanru, acesta l-a fentat pe Leca şi a şutat imparabil, fără nici o şansă pentru Râmniceanu (13). Un debut perfect de partidă şi o continuare sigură, până la ultima fază a reprizei, când Leca a luat la ţintă bara transversală din doar câţiva metri (45). "U" s-a pierdut apoi în nămol, s-a retras în apărare, iar Chiajna a început să atace. Chiar şi aşa, Lemnaru putea închide meciul, dar a tras alături din poziţie bună (63). Şi cum ocaziile se răzbună, Concordia a restabilit egalitatea prin Onduku. Zaharia a tras la poarta lui „U", mingea a fost deviată, iar Onduku n-a greşit ţinta (73). În ultimele minute ambele echipe au lăsat garda jos, "U" Cluj irosind două ocazii mari. Lemnaru a scăpat cu Râmniceanu, însă a şutat peste poartă (81), iar Calcan a reluat în transversală centrarea lui Boutadjine (83). „Studenţii" au ajuns la 21 de puncte în clasament şi ocupă locul 16, retrogradabil, având două partide foarte dificile în următoarele etape, cu Dinamo, pe teren propriu şi cu CFR, în Gruia.


Chiajna - "U" Cluj 1-1 (0-1)

Au marcat: Onduku (73) / Lemnaru (13)

Stadion: Chiajna

Spectatori: 1000

Chiajna: Râmniceanu - Dima, Leca, Melinte, Bambara - Roşu,

Papasterianos - Onduku (Coşereanu, 82), Purece, Serediuc - Wellington (Zaharia, 33)

Antrenor: Ionuţ Chirilă

"U" Cluj: Niculescu - Martac, Abrudan, Ninu, Târnăcop - Bucşa, Lungu (Calcan, 84) - Boutadjine, Kovacs (Menezes, 70), Borza (Takacs, 75)- Lemnaru

Antrenor: Mihai Teja
Cartonaşe galbene: Papasterianos (45), Roşu (90+2) / Kovacs (45), Lungu (54), Calcan (90+3)

Au arbitrat: Sebastian Colţescu (Craiova) - Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Daniel Mitruţi (Craiova)

 

Etichete
Comenteaza