"Feroviarii" vor să recupereze punctele pierdute cu Pandurii pe terenul campioanei

CFR Cluj va evolua joi, 1 decembrie 2016, pe terenul campioanei Astra Giurgiu, în etapa cu numărul 18 din sezonul regulat al Ligii 1.

"Ne așteaptă un meci dificil. Astra vine și ea după o înfrângere, cu toate că a jucat foarte bine în Europa League, la Viena. E o echipă puternică, cu un antrenor care face o treabă minunată, dar nici noi nu suntem mai prejos. Ne-am pregătit foarte mult și nu vrem să ne întoarcem cu mâna goală. Singurul lucuru care contează acum e să strângem cât mai multe puncte și să terminăm în primele șase. Contează mai puțin ce fac celelalte echipe", a spus antrenorul echipei din Gruia, Vasile Miriuță.

Golgheterul "feroviarilor", Cristi Bud (8 goluri în acest sezon), își dorește ca CFR să recupereze punctele pierdute cu Pandurii la Giurgiu.

"Astra e o echipă foarte bună și cred că se gândesc și ei la victorie, ar fi ultima lor șansă pentru play-off. Nu ne va fi ușor, dar noi mergem la Giurgiu ca să recuperăm cele trei puncte pierdute acasă. Nu cred că cei de la Astra vor fi obosiți, chiar dacă sunt angrenați în mai multe competiții. Ultimul lor meci a fost duminică și au avut destul timp ca să se odihnească. Ne-am pregătit foarte bine pentru acest joc și trebuie să câștigăm neapărat", a declarat, miercuri, vârful de 31 ani.

Fosta campioană ocupă în acest moment locul 5, cu 26 puncte și un golaveraj de 28-13. Astra este pe 10, cu 20 puncte și un golaveraj de 16-22. Etapa trecută, CFR Cluj a cedat acasă cu 0-1 în fața Pandurilor, iar giurgiuvenii au fost învinși cu 2-0 de ACS Poli Timișoara. În tur, echipa din Gruia s-a impus cu 5-1 în fața echipei lui Marius Șumudică.

Partida dintre CFR Cluj și Astra se va desfășura joi seara, de la ora 20:30, pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu. Meciul va putea fi urmărit la televizor pe Dolce, Look și Digisport.

Comenteaza