Fatih Terim: Cel mai bine ar fi ca Galatasaray şi Clujul să câştige

Fatih Terim: Cel mai bine ar fi ca Galatasaray şi Clujul să câştige
Antrenorul echipei Galatasaray Istanbul, Fatih Terim, consideră că o victorie a echipei sale, pe teren propriu cu Manchester, corborată cu o victorie a CFR-ului cu Braga ar reprezenta cel mai bun rezultat pentru echipa turcă.

„Grupa noastră este complicată. Sunt două echipe cu câte patru puncte şi una cu trei. Din păcate am cedat cele trei puncte pe teren propriu cu Braga. Am zis că fiecare gol înscris şi fiecare gol primit vor conta. Acum vedem că asta se adevereşte. Dacă făceam egal cu Braga ne puteam garanta accesul în următoarea rundă învingând-o pe United. Cel mai bun lucru este ca noi şi Clujul să învingem mâine. Asta ne va oferi un mare avantaj, fără nicio garanţie. Cel puţin vom avea un avantaj înainte de ultimul meci (la Braga)", a precizat Fatih Terim, citat de site-ul UEFA.

Galatasaray întâlneşte marţi seară, de la 21.45, Manchester United, englezii, calificaţi în faza următoare a competiţiei de pe primul loc al grupei, deplasându-se la Istanbul cu o echipă tânără, din care lipsesc majoritatea marilor vedete.

 

Comenteaza