Antrenorul Galatei: Vom sta cu urechile ciulite la meciul Clujului de la Manchester

Antrenorul Galatei: Vom sta cu urechile ciulite la meciul Clujului de la Manchester
Antrenorul echipei Galatasaray Istanbul, Fatih Terim a precizat că, în paralel cu meciul pe care formaţia turcă îl va disputa în Portugalia, cu Sporting Braga, va sta conectat la evoluţia partidei dintre Manchester United şi CFR Cluj.

"Era important să învingem Manchester United, indiferent dacă jucau cutitularii sau cu rezervele. Cel mai bun scenariu pentru noi era victoria. Clujul a învins de asemenea Braga şi amândăuă echipele avem câte şapte puncte. Avem garantat (cel puţin) locul trei şi acum sper că putem obţine calificarea", a precizat Fatih Terim, citat de site-ul oficial al UEFA.

"Nu e nimic garantat în fotbal, dar sper să manifestăm aceeaşi stare de spirit cu Braga. Cum Braga vor termina pe ultimul loc, vor fi mai relaxaţi cu noi. Să te aperi e mai uşor decât să ataci, dar vom juca să câştigăm. Manchester United va fi favorită cu Clujul, dar orice se poate întâmpla în fotbal. Vom sta cu urechile ciulite la meciul acela luptând pentru o victorie )în partida cu Braga, n.red.)", a adăugat Fatih Terim.

Galatasaray Istanbul a învins cu 1-0 Manchester United marţi seară, în grupa H din Liga Campionilor la fotbal. În aceeaşi grupă CFR Cluj a câştigat cu 3-1 meciul disputat cu Braga.

Situaţia în grupa H este următoarea:
Manchester United - 12 puncte
Galatasaray Istanbul - 7 puncte
CFR Cluj - 7 puncte
Sporting Braga - 3 puncte

La egalitate de puncte între Galatasaray şi CFR, echipa turcă are avantajul rezultatelor din meciurile directe.

În ultima etapă din faza grupelor în grupa H se vor disputa meciurile:
Manchester United - CFR Cluj
Sporting Braga -Galatasaray Istanbul

 

 

Comenteaza