16:47 România a ajuns la peste 1.477 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, după deschiderea, la 31 august 2026, a încă 47,1 kilometri din Autostrada Moldovei (A7), între Adjud și Bacău.
16:42 Deși mutarea părea improbabilă la un moment dat, Marius Șumudică se va baza pe un fotbalist crescut de gigantul spaniol.
16:29 Atacantul Universității Cluj susține că e încântat să continue alături de vicecampioana României.
16:24 Imagine inedită din vechiul Cluj!
16:22 Primarul Emil Boc a participat la evenimentul „Ospitalitatea în transformare: dezvoltarea destinațiilor și noile standarde de mediu”, organizat de Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR).
16:08 Șefa Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Marinela Marc, consideră că procedura prin care profesorii își ocupă posturile trebuie schimbată.
16:01 La finalul conferinței de presă de marți, 8 septembrie, președintele CJ Cluj, Alin Tișe, le-a făcut o surpriză jurnaliștilor, prezentându-le cea mai nouă carte a sa, „Suflet Regăsit”.
15:31 DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate în alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
15:07 Vicecampioana României a pierdut ultimele trei meciuri jucate în campionat și se află pe loc de baraj după șapte partide disputate în sezonul regulat.
15:07 Un cetățean rus în vârstă de 40 de ani a fost reținut marți de procurorii DIICOT, fiind acuzat de tentativă la acte de diversiune.
14:39 Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, anunţă că au început lucrările de asfaltare pe un tronson experimental al autostrăzii Sibiu-Pitești.
14:34 Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj își propune să ajungă la 10 milioane de pasageri până în 2030, potrivit planului de dezvoltare „Cluj 2030”.
14:33 Atenție șoferi! Podul Garibaldi din Cluj-Napoca ar urma să fie închis circulației începând cu această săptămână.
14:16 Pe 8 septembrie, ortodocșii Nașterea Maicii Domnului, cunoscută în tradiția populară drept Sfânta Maria Mică.
14:02 Președintele Consiliului Județean Cluj a anunțat începerea lucrărilor de execuție, pe fonduri europene, a viitoarei mini centuri ocolitoare a Clujului.
14:00 Luca Niculescu, fost jurnalist devenit ambasador și apoi secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, se află printre numele luate în calcul de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru.
13:51 Conducerea Companiei de Apă Someș ar putea fi schimbată până la finalul acestui an.
13:44 Mircea Abrudean a mai declarat că a clarificat public motivele pentru care a pus la dispoziţia premierului României Biroul preşedintelui Senatului, pentru a avea întâlniri în Parlamentul României.