Putem să fim credincioși sau păcătoși, agnostici sau chiar atei! Însă, orice am fi și în orice am crede, un singur lucru este clar: Hristos nu ne judecă!
Suntem unici și importanți fiecare, creați după chipul și asemănarea perfecțiunii, și tocmai de aceea merităm să fim iubiți și apreciați încă de la început. Iar la sfârșit să fim judecați fiecare numai după faptele noastre. Cu înțelegere și răbdare. Cu îndurare.
Dar cine stabilește cine și cum trebuie judecat?
Dacă credem că Dumnezeu există și face liste de nume, la grămadă, cu oameni care să fie judecati sau pedepsiți în fel și chip, nu facem altceva decât să Îl contestăm și să Îl abandonăm. Să ne îndepărtăm de El. Judecata Lui nu este una de sancțiune, ci reprezintă mai degrabă o consecință a alegerii omului. Dumnezeu este iubire, iar acesta iubire desăvârșită este ceea care încearcă să apropie omul de ea fără a-l condamna.
Iar dacă nu există, atunci cel ce face liste cu numele unora, pe care i-ar vrea suferind sau chiar eliminați, nu face decât să afirme că și-ar dori un Dumnezeu care să judece la grămadă, fără iubire, îngăduiță, compasiune și blândețe.
Dumnezeu nu L-a trimis pe fiul său să judece oamenii, ci să fie mântuiți prin El! Cred că omul se judecă, de fapt, pe sine însuși, prin modul în care trăiește în raport cu Dumnezeu și cu conștiința sa!
