Alin Tișe: „Dacă ai fi lacrima mea pentru o noapte!”
Doamne, învață-ne să ne iubim și noi!
Te-aș privi cu uimire, și te-aș întreba de ce ai venit. Te-ai născut dintr-o durere adâncă, dar strălucești ca o perlă în lumina lunii. Te-aș întreba de unde izvorăști, din ce colț al sufletului meu ai fost chemată. Și, poate, aș asculta cum îmi povestești despre visele mele neștiute și despre temerile ce nu au îndrăznit să devină cuvinte. Te-aș lăsa apoi să aluneci pe obrazul meu, să te porți spre libertate și să duci cu tine dorințele nerostite ale unei inimi care bate pentru iubire.
Dacă aș putea să vorbesc cu sufletul meu i-aș cere iertare pentru zilele când l-am lăsat să tacă, și pentru nopțile când l-am ascuns sub greutatea minții mele. I-aș spune că îl văd acum, în toată lumina lui, și că vreau să-l port cu mine, așa cum este el, fragil, dar victorios. L-aș întreba despre dorințele lui cele mai tainice, despre cântările pe care nu le-am ascultat niciodată și despre speranțele ce încă dăinuie în adâncul lui. „Mai crezi în mine?” l-aș întreba, iar dacă ar răspunde „Da”, aș ști că sunt salvat. Și atunci când Dumnezeu poate m-ar auzi, I-aș spune că port în mine o întrebare veche: „De ce ne-ai făcut din iubire, dacă uneori iubirea doare?” Dar, apoi, m-aș opri, de frică să nu pierd iubirea și l-aș ruga să mă învețe să iubesc mai bine. Să-mi arate cum să iert mai mult și cum să cred în miracole, chiar și în zilele când totul pare pierdut. I-aș șopti numele celor dragi și, poate, i-aș mulțumi că îmi apare în vis fiecare suflet care m-a atins si mi-a lăsat în urmă o poveste.
Dacă eu as vorbi cu Dumnezeu, i-aș spune cuvinte simple, dar grele. „Ajută-ne pe noi oamenii să ne amintim cine suntem. Dă-ne puterea să fim blânzi, într-o lume care ne cere să fim duri. Lasă- ne să vedem frumusețea acolo unde credeam că nu există nimic.”
Unii ar striga în mânia lor, alții ar tăcea în rușine. Dar, undeva, printre toate rugăciunile, s-ar înălța un murmur comun: „Iubește-ne așa cum suntem și ajută-ne să învățăm să ne iubim și noi.”
