Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la recepţia oferită de Ambasada României la Chişinău, că a avut o mică îngrijorare că îşi va termina cel de-al doilea mandat, iar Republica Moldova să nu fi pornit pe drumul spre Europa.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, după Summit-ul de la Vilnius, că a susţinut la reuniune că până la finalul actualului mandat al PE trebuie să fie modificat Regulamentul 581 care să permită libera circulaţie a cetăţenilor Republicii Moldova în spaţiul Uniunii Europene.
Republica Moldova şi Georgia, reprezentate de premierul Iurie Leancă şi, respectiv, preşedintele Ghiorghi Margvelaşvili, au parafat, vineri, la Vilnius Acordurile de Asociere cu UE.
MAE a alocat 221.600 de euro, plus sponsorizări, pentru sărbătorirea Zilei Naţionale, concertele de muzică clasică, jazz şi recepţiile fiind cele mai frecvente evenimente organizate cu acest prilej de ambasadele şi consulatele României.
Agenţiile din România nu aduc turişti chinezi şi din cauza obţinerii cu greutate a vizelor, dar mai ales din cauza garanţiei de 10.000 euro pe care trebuie să o depună pentru fiecare turist, a declarat agenţiei MEDIAFAX Alin Burcea, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.
Premierul Victor Ponta a dat, joi, asigurări că va urmări personal evoluţia proiectelor din energie, infrastructură şi IT convenite cu China, care însumate depăşesc 5 miliarde de euro "moderat-pesimist" şi a precizat că în ianuarie o parte a şedinţei de guvern va fi alocată evaluării paşilor făcuţi.
Prim-ministrul chinez, Li Keqiang, a plecat din România, fiind condus, cu gardă de onoare, până la scara avionului de către premierul Victor Ponta.
Una dintre cele mai mari tabere de romi din Franţa, în care locuiesc aproximativ 800 de persoane, a fost evacuată miercuri, la Saint-Ouen, la periferia Parisului, au anunţat surse concordante, relatează AFP.
Premierul chinez, Li Keqiang, a declarat, miercuri, în Parlament, că se simte la București ca acasă, subliniind că primirea făcută delegaţiei chineze de către Guvernul României a fost foarte călduroasă şi a reuşit să transforme iarna în primăvară.