Başcanul Găgăuziei Mihail Formuzal a apărat vineri dreptul unităţii autonome la referendum, subliniind că susţine statalitatea Republicii Moldova, spre deosebire de preşedintele Traian Băsescu care, în opinia sa, merită se fie declarat persona non grata, potrivit site-ului oficial al UTA Găgăuzia.
O expoziţie dedicată sculptorului Constantin Brâncuşi la Paul Kasmin Gallery din New York a stârnit o serie de controverse, generate de părerile unor critici de artă care afirmă că anumite lucrări realizate după moartea artistului nu sunt autentice, ci simple copii.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că se va întâlni, la începutul lunii februarie, cu preşedintele CE, Jose Barroso, pentru a discuta despre resurse financiare care pot fi alocate pentru accelerarea interconectării energetice România - Moldova.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că l-a informat pe preşedintele Consiliului European, Hermann von Rompuy, despre faptul că România îşi propune să devină, până la sfârşitul acestui an, membru al Spaţiului Schengen, menţionând că vizează, ca termen, luna octombrie.
China a testat pentru prima dată un vehicul hipersonic care zboară cu o viteză de câteva ori mai mare decât viteza sunetului, o tehnologie menită să îi permită ca pe viitor să atace rapid ţinte îndepărtate, potrivit unei surse de la Pentagon, relatează AFP.
Republica Moldova este gata să ofere regiunii transnistrene o autonomie largă, de tipul celei din Catalonia, afirmă premierul Iurie Leancă, într-un interviu pentru cotidianul rus Vedomosti, relatează presa de la Chişinău citată de realitatea.net.
NASA a anunţat că va construi cea mai mare rachetă fabricată vreodată pe Terra, mult mai mare decât navetele spaţiale şi rachetele Saturn - folosite în programul "Apollo" în misiunile pe Lună - , care va fi utilizată pentru a transporta astronauţi pe planeta Marte, informează dailymail.co.uk.
Parlamentul European a adoptat, miercuri, două rezoluţii prin care se instituie reguli noi în Uniunea Europeană privind licitaţiile publice şi contractele de concesionare, care vor asigura o calitate mai mare şi un preţ mai bun la achiziţia de bunuri şi servicii, potrivit unui comunicat al PE.
Primul ambasador în Spania al Coreei de Nord, care încearcă să îşi dezvolte relaţiile cu Uniunea Europeană (UE), a preluat miercuri postul în mod oficial, relatează AFP.