CINISMUL merge mai departe. Primarul din Urziceni, după naşterea pe trotuarul de lângă spital: „Săraca de ea, nu știa de capul ei”

CINISMUL merge mai departe. Primarul din Urziceni, după naşterea pe trotuarul de lângă spital: „Săraca de ea, nu știa de capul ei”
| Foto: captura video Facebook - Nicu Tudor

Într-o intervenţie la un post de televiziune naţional, primarului din Urziceni, Constantin Sava, a avut o declaraţie cinică cu privire la femeia care a născut pe betoane, chiar în faţa spitalului din localitate. 

Primarului din Urziceni, Constantin Sava, a avut o intervenție la Antena3, după incidentul revoltător în care o femeie a născut pe trotuar, deși ajunsese în fața Spitalului. Primarul liberal a spus că „e regretabil ce s-a întâmplat”, dar că „săraca de ea, nu știa de capul ei”.

”Întrebarea mea este de ce medicii de familie, care iau bani cu lopata, nu înregistrează toți oamenii și toți bolnavii din toate localitățile țării ăsteia să vedem cum este. Mai ales, o mamă care trebuie să nască și cu copil mic.

Medicii de familie și-au înregistrat acolo cu miile oameni pentru care încasează bani, iar acești oameni care sunt predispuși, pentru că nu știu carte, cazul de față, surdomut.

Săraca, dacă ea nu știe de capul ei, e din comuna asta de aici, din Bărbulești”, a spus Constantin Sava, primarul din Urziceni la Antena 3, citat de g4media.ro.

Primarul a adăugat că așteaptă să văd ce înseamnă ancheta internă făcută de „oamenii domnului ministru” urmând la rândul său să ia măsurile care se vor impune.

Primarului Constantin Sava i se reproșează că nu a demis conducerea Spitalului din Urziceni, având în vedere că această unitate medicală este condusă de Daniela Elena Ianuș, fost consilier local PNL, de profesie expert contabil, mai scrie g4media.ro. 

Amintim informaţia care a şocat România: o femeie a născut pe trotuar, chiar lângă spital, la Urziceni, după ce spitalul la care s-a prezentat ar fi refuzat-o pe motiv că nu au medic ginecolog. 

Se pare că femeia a ajuns la spitalul din Urziceni în jurul orei 5 și a fost preluată de o asistentă. Deoarece în spital nu era de gardă niciun medic ginecolog, asistentele au decis să sune la 112 pentru a cere o ambulanță care să transfere pacienta la spitalul din Slobozia.

Comenteaza